Pacea Coalitiei – caderea lui Nastase si Vacaroiu Pana la 15 septembrie, cei doi presedinti pesedisti ai Camerei Deputatilor si Senatului, Adrian Nastase si Nicolae Vacaroiu, ar trebui sa fie revocati din functii, dupa cum prevede acordul pe care l-au semnat aseara liderii Coalitiei guvernamentale.
In sfarsit, ieri, la capatul unei sedinte care a durat patru ore, cu discutii tensionate si negocieri, liderii Coalitiei guvernamentale au reusit sa ajunga la o intelegere in ceea ce priveste mult-discutata problema a schimbarii presedintilor pesedisti ai celor doua Camere. Intr-o declaratie politica pe care au semnat-o toti cei patru presedinti ai partidelor de la putere, respectiv liberalul Calin Popescu Tariceanu, democratul Emil Boc, conservatorul Dan Voiculescu si udemeristul Marko Bela, s-a stipulat clar termenul pana la care Adrian Nastase si Nicolae Vacaroiu ar trebui debarcati de la sefia Camerelor: 15 septembrie. Aceasta se va face insa numai dupa ce regulamentele celor doua Camere vor fi modificate. Acelasi termen, 15 septembrie, a fost stabilit si pentru o modificare a Legii 215/2001, astfel incat revocarea din functie a presedintilor si vicepresedintilor de consilii judetene sa se faca dupa aceleasi reguli ca si la alegere, adica cu votul a jumatate plus unu dintre consilieri. Si, pentru a marca importanta intelegerii la care s-a ajuns aseara, declaratia de la finalul CNC-ului Coalitiei a fost facuta chiar de catre premierul Calin Popescu Tariceanu, in sediul Guvernului.

SUSTINERE PENTRU EXECUTIV. Pe langa aceste doua decizii, acordul semnat de cei patru presedinti mai prevede ca membrii Coalitiei sa sprijine actiunile considerate prioritare de Executiv, cu referire concreta la realizarea reformelor cerute de integrarea europeana si la necesitatea refacerii zonelor calamitate in urma inundatiilor. La acestea s-au adaugat si cateva masuri pentru care liderii Partidului Conservator anuntasera anterior ca vor solicita sustinere partenerilor de Coalitie, respectiv asigurarea transparentei declararii averilor si sustinerea capitalului autohton. In schimb, Tariceanu si-a exprimat indoiala ca solicitarea PC de reducere la zero a TVA-ului aplicat produselor alimentare de baza ar putea avea aplicabilitate. Nici umederistii nu au fost lasati pe dinafara, acordul facand referire si la sustinerea drepturilor minoritatilor.

Citeste si:  58 de taxe si trei impozite pentru Capitala

NU SPRE ANTICIPATE. “Calendarul pe care l-am propus nu este unul care sa ne duca la anticipate, ci se refera la o serie de masuri necesare pentru ca actiunea Coalitiei sa fie una mai eficienta”, a lamurit Tariceanu o alta tema mult-discutata. El a preferat insa sa mai lase o portita deschisa ideii de anticipate, afirmand ca “la acestea se poate apela oricand”, desi a tinut sa precizeze ca: “Obiectivul meu, ca prim-ministru, nu este sa ajung cu orice pret la un scrutin inainte de termen”.

Impotmoliti pe drumul spre Basescu

Daca in Coalitie palma a fost batuta, nu acelasi lucru se poate spune si despre reuniunea Aliantei PNL-PD, care s-a desfasurat cu cateva ore inainte. Premierul Tariceanu a cerut PD sa accepte intalnirea oficiala a ADA cu presedintele Basescu, aratand ca liberalii au votat in unanimitate pentru ea. “Nu-i nimic. Si noi am votat in unanimitate pentru anticipate”, i-au raspuns liderii PD lui Tariceanu, aratand ca nu exista nici o agenda politica pentru care cele doua partide sa solicite o intalnire presedintelui. “Ce, mai Caline, ti-e frica sa dai ochii singur cu Basescu? Ai nevoie de noi pe post de ariergarda?”, dezvaluia ieri un lider PD ca i-ar fi servit replica premierului. Lipsa de curaj a lui Tariceanu ar fi motivata de confruntarea pe care acesta a avut-o cu Basescu, dupa ce a decis sa renunte la anticipate, cand cei doi au dat nas in nas la ziua ministrului Vasile Blaga, la 26 iulie. Basescu a dat mana cu Tariceanu, dupa care i-a comunicat scurt: “Eu cu tine nu mai am ce sa discut”.

Citeste si:  Serviciile si legumele arunca inflatia in aer

CONTRE. Cu toate acestea, aseara, dupa sedinta Coalitiei, Tariceanu anunta ca Alianta ar gasi oportun mersul la Basescu. “Alianta considera oportuna o discutie cu presedintele in perioada urmatoare, pentru a lamuri chestiunile care au fost ridicate in declaratia facuta de el la inceputul acestei saptamani. Daca vor considera necesar, vor putea participa si ceilalti lideri ai Coalitiei, dar mie mi se pare oportun sa participe inainte de orice liderii Aliantei”, a declarat Tariceanu. Boc neaga insa ca PD ar fi acceptat asa ceva, aratand ca in sedinta Aliantei nu s-a stabilit asa ceva, iar in cea a Coalitiei s-a discutat despre prezentarea calendarului adoptat si presedintelui Basescu, nicidecum despre declaratia facuta de el. “Coalitia a recomandat ca acest calendar sa fie prezentat si presedintelui. Alianta nu a stabilit nici o intalnire cu presedintele”, ne-a declarat Boc. De altfel, dupa Consiliul Aliantei, atat Boc, cat si Tariceanu declarasera ca subiectul intalnirii cu seful statului “nu a fost discutat”. “Nu am nici un fel de motiv punctual, politic sau guvernamental pentru o intalnire cu domnul Basescu”, afirmase Boc.

NOTELE SRI. In coada de peste a ramas si declasificarea notelor SRI invocate de presedintele Traian Basescu in acuzatiile aduse Guvernului. Democratii nu sustin nici acest demers al premierului, vazand in el intentia de a-l arunca in ridicol pe presedinte. Premierul a insistat aseara: “Nu pot sa accept ca asupra Guvernului sa planeze suspiciuni de coruptie. Pe baza acelor documente afirm in continuare ca nu exista coruptie la nivelul Guvernului, dar interpretarile au facut sa planeze suspiciuni. Ca sa indepartam suspiciunile, trebuie sa facem o analiza in CSAT”. Emil Boc spune insa ca nici acest subiect nu a fost discutat de Alianta.

Citeste si:  De ce nu se gaseste Loganul in Franta

Subiectul este unul sensibil chiar si in sanul PNL, discutat fierbinte marti seara, la sedinta CEx. Propunerea declasificarii dosarelor a venit de la ministrul pentru Relatia cu Parlamentul, Bogdan Olteanu, si a fost asumata imediat de Tariceanu.

ANTICIPATE. Subiectul alegerilor anticipate nu a lipsit nici el din agenda PD. Liderii PD se lauda, neoficial, ca ar fi obtinut acordul lui Tariceanu ca in cazul neindeplinirii calendarului adoptat aseara, sa se recurga la alegeri anticipate, precedate insa de guvernarea intr-un cabinet minoritar. Bucataria aliatilor a fost transata insa de liberaul Gheorghe Stefan, zis Pinalti. “Ba’, la astia li-e frica de voi ca nu o si mai faceti liste egale la Parlament”, ar fi zis Pinalti, aratand cu capul spre Tariceanu. Boc si Blaga ar fi sarit atunci sa-l asigure pe Tariceanu ca postul de premier va reveni tot PNL, iar raportul pe liste va fi 1 la 1, cum s-a stabilit.