Contribuabilii care realizeaza venituri din activitati independente si din cedarea folosintei bunurilor, cu exceptia impozitului pe veniturile din arendare si a veniturilor din activitati agricole, trebuie sa efectueze platile anticipate aferente trimestrului patru al anului pana la 15 decembrie, potrivit Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF). Potrivit Codului Fiscal, veniturile din activitati independente cuprind veniturile comerciale, veniturile din profesii libere si veniturile din drepturi de proprietate intelectuala, realizate in mod individual si/sau intr-o forma de asociere, inclusiv din activitati adiacente. Sunt considerate venituri comerciale veniturile din fapte de comert ale contribuabililor, din prestari de servicii.

Constituie venituri din profesii libere veniturile obtinute din exercitarea profesiilor medicale, de avocat, notar, auditor financiar, consultant fiscal, expert contabil, contabil autorizat, consultant de plasament in valori mobiliare, arhitect sau a altor profesii reglementate, desfasurate in mod independent.

Veniturile din cedarea folosintei bunurilor sunt veniturile, in bani si/sau in natura, provenind din cedarea folosintei bunurilor mobile si imobile, obtinute de catre proprietar, uzufructuar sau alt detinator legal, altele decat veniturile din activitati independente.

Citeste si:  Dezvaluiri despre Ionut Popescu