Epuizarea resurselor si degradarea continua a mediului înconjurator obliga statele lumii sa ia masuri concrete si eficiente pentru a asigura calitatea vietii pentru generatiile viitoare. În acord cu angajamentul luat de guvernele statelor membre ale Uniunii Europene în luna martie a acestui an, CE propune o serie de masuri care sa asigure cresterea economica necesara atingerii unui nivel de trai satisfacator pentru cetatenii Uniunii, dar fara a prejudicia mediul înconjurator. Pentru cei care nu vor respecta natura, CE pregateste taxe si impozite majorate.

La începutul anului 2008, Comisia Europeana (CE) va prezenta un Plan de Actiune cu privire la consumul si productia durabile, precum si o Politica Industriala Durabila, menite sa îmbunatateasca modul în care se realizeaza productia la nivel comunitar, designul produselor obtinute si comportamentul consumatorilor. Însa, pentru a-si putea pune în aplicare planurile, CE are nevoie de angajamentul ferm al industriasilor, care vor fi chemati la masa consultarilor la începutul lunii octombrie.

Miliarde de euro pentru eco-inovatii

Principalele directii avute în vedere de noul pachet legislativ se refera la aplicarea noilor tehnologii pentru a obtine noi surse de energie, cu costuri reduse si care sa nu dauneze naturii, utilizarea la scara mai larga a produselor biodegradabile si provenite din procesul de reciclare, schimbarea comportamentului de consum si atragerea partenerilor internationali în vederea semnarii unor acorduri în acest sens. La nivel comunitar, multe dintre aceste masuri fac obiectul finantarilor care vor fi acordate în perioada 2007-2013, iar Romania are alocate sume importante pentru implementarea unor proiecte de acest tip. Trebuie realizate doar proiecte eligibile.

Citeste si:  Producătorii de electricitate folosesc din nou gaz

Eco-inovatiile vor beneficia de fonduri în cuantum de 430 milioane de euro, la care se adauga investitiile ce urmeaza sa fie facute prin Programul Cadru pentru Cercetare, fondurile structurale, Programele destinate sectorului energetic, inclusiv segmentul nuclear. Vorbim astfel de miliarde de euro care asteapta sa fie cheltuite eficient.

Pentru o mai buna cunoastere a produselor si a efectelor acestora asupra mediului înconjurator, CE va realiza o baza de date care va contine informatii referitoare la modalitale de producere, sursa materiilor prime, efectele producerii si consumarii acestora asupra mediului înconjurator. Declaratiile de mediu vor fi standardizate, fiind necesara introducerea mai multor date de catre industriasi. Jucatorii din piata vor fi încurajati sa utilizeze produse “prietenoase” cu natura.

Sprijin pentru IMM

Productivitatea în sectorul obtinerii unor noi resurse a crescut la nivelul UE cu 2,2% în ultimii 30 de ani, iar estimarile indica o evolutie ascendenta, de 3% pana în 2030. Ori, pentru a atinge acest scop, consumatorii informati cu privire la efectele produselor pe care le utilizeaza, iar producatorii care le utilizeaza trebuie recompensati. Cel putin acesta este planul CE. Principalele domenii avute în vedere sunt constructiile, industria agroalimentara, transporturile, reciclarea în general si mai ales reutilizarea apei menajere. Platformele industriale, care genereaza în mediu substante poluante, vor face obiectul unor reguli mai restrictive. Un prim pas în acest sens a fost facut cu privire la industria auto, producatorii auto care vor sa vanda masini în spatiul UE fiind obligati sa scada nivelul dioxidului de carbon sub 120 grame pe kilometru.

Actiuni specifice vor fi întreprinse mai ales la nivelul micilor firme, deoarece conducerile acestora nu sunt întotdeauna la curent cu cele mai noi informatii si nici nu dispun de resursele financiare necesare implemntarii noilor tehnologii, mai productive si mai putin poluante. Totusi, la nivelul întreprinderilor mici si mijlocii (IMM) se înregistreaza o activitate intensa în ceea ce priveste cercetarea si inovatia. De aceea, Ce intentioneaza sa demareze un nou program prin care IMM sa beneficieze de consultanta gratuita pentru prooblemele de mediu.

Citeste si:  Speculatiile imobiliare sunt stimulate de Codul Fiscal

Consumatorul inteligent

Însa, cel mai important aspect îl reprezinta consumatorii, fiind stiut faptul ca gospodariile sunt o importanta sursa de poluare. Rationalizarea consumului, în sensul optimizarii acestuia prin utilizarea unor produse “prietenoase” cu natura, este poate cel mai dificil pas pe care CE trebuie sa îl faca. Daca producatorii pot fi obligati prin lege, sub amenintarea sanctiunilor, sa protejeze mediul înconjurator, schimbarea mentalitatilor este mai dificila si necesita mult timp. De aceea, vor fi încheiate parteneriate cu marii operatori de retail pentru ca acestia sa promoveze produsele ecologice si al caror impact negativ asupra mediului este cat mai redus. Bio-producatorii întampina dificultati în a-si vinde marfa, iar cooperarea mai stransa cu retailerii va îndeparta în timp acest impediment, obisnuind si consumatorii sa cumpere produse “curate”. Pentru ca operatorii de retail sa fie usor identificati, ar putea fi creat un logo specific.

Cresc taxele verzi

Pretul unui produs este cel care determina de cele mai multe ori alegerea cumparatorului. Reducerea resurselor va creste costurile de productie, iar utilizarea produselor obtinute prin reciclare ar putea diminua aceste costuri. Reforma fiscala ar putea include prevederi legate de taxele si impozitele aferente acestei activitati, astfel încat sa încurajeze jucatorii din piata sa reutilizeze cat mai multe produse. Mai mult, acele produse care îsi dovedesc performanta economica, dar care nu dauneaza mediului, ar putea fi supuse unui regim special de taxare pe valoarea adaugata. Totodata, taxele aferente activitatilor poluante ar putea creste considerabil. Producatorii care vor apela la reclame mincinoase, care promoveaza produse ca fiind eco-prietenoase, vor fi sanctionati drastic, deoarece vor face obiectul Directivei 29/2005 privind practicile comerciale neloiale, act care va intra în vigoare în luna decembrie a acestui an. Tot la nivelul politicilor economice, CE ar putea modifica tarifele vamale pentru energia provenita din surse regenerabile, în timp ce importul unor produse din afara comunitatii care nu respecta standardele comunitare privind protectia mediului ar putea face obiectul unor taxe majorate.

Citeste si:  Cancerul la san poate fi invins

Rolul si responsabilitatile autoritatilor publice centrale si locale vor creste considerabil, acestea fiind obligate sa supravegheze atent activitatea firmelor si a consumatorilor. Un proiect-pilot în acest sens va fi lansat la începutul anului 2008. Reprezentanti ai ramurilor economiei europene care sunt expuse concurentei acerbe de pe piata internationala vor fi chemati la masa consultarilor, pentru a definitiva prevederile proiectului-pilot.

Autor: Simona Diaconu