Agentii economici care efectueaza operatiuni de schimb valutar vor respecta noi conditii de afisare a tarifelor aplicate, din cea de-a doua parte a lunii noiembrie, in baza unui Ordin semnat de secretarul de stat Catalin Teodorescu, presedintele Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor. Documentul, care va intra in vigoare la 30 de zile de la data publicarii in Monitorul Oficial, respectiv 18 octombrie, impune noi termeni privind scrierea pretului final de vanzare sau cumparare a valutei si anumite caracteristici si dimensiuni ale literelor si cifrelor afisate. Potrivit Ordinului, agentii economici care desfasoara activitati de schimb valutar nu au obligatia sa afiseze comisionul practicat, ci sa-l includa, daca acesta exista, in valoarea de vanzare/cumparare afisata.