Producătorul danez de bere Carlsberg a informat că a semnat un acord privind vânzarea afacerii sale din Rusia, dar nu a dat publicităţii numele cumpărătorului sau valoarea tranzacţiei, care face obiectul unei analize extinse a autorităţilor de reglementare de la Moscova, transmite Reuters.

Carlsberg, producătorul occidental de bere cel mai expus la Rusia, avertizase anul trecut că se aşteaptă la deprecieri de active de aproximativ 9,9 miliarde de coroane daneze (1,45 miliarde de dolari) în urma vânzării afacerii, după invadarea Ucrainei de către Rusia.

Compania a dat asigurări că acordul nu va afecta perspectivele privind câştigurile Carlsberg în 2023.

“Semnarea acordului pentru vânzarea afacerii din Rusia este un eveniment important, într-un proces complex de separare şi vânzare”, a afirmat directorul general al Carlsberg Cees ‘t Hart. Acesta a adăugat: “Deşi a fost un proces extins, a fost important pentru noi să ajungem la cea mai bună soluţie posibilă pentru toate părţile implicate, inclusiv pentru cei peste 8.000 de angajaţi din Rusia”.

Citeste si:  Reabilitarea si dezvoltarea centrului istoric al Bucurestiului, o prioritate

În martie, Carlsberg informase că ar urma să anunţe vânzarea afacerii din Rusia până în iulie, şi analizează opţiuni pentru a răscumpăra afacerea în viitor.

Un purtător de cuvânt al Carlsberg nu a dorit să precizeze numele cumpărătorului, citând analiza în derulare a autorităţilor de reglementare de la Moscova.

În 2021, Carlsberg a generat 10% din veniturile sale în Rusia, înainte de a exclude ţara din piaţa sa din Europa Centrală şi de Est, în 2022.

Producătorul danez de bere Carlsberg a avertizat şi el că există riscul ca autorităţile ruse să naţionalizeze o afacere pentru a-i menţine personalul la nivelul la care era înainte de izbucnirea războiului, dacă suspectează că acea afacere este devalorizată în mod intenţionat.