Presedintele Traian Basescu a cerut Consiliului Concurentei sa verifice daca distribuitorii de carburanti s-au inteles la pret. Consiliul a dat curs ordinului inainte ca el sa fie rostit.
Seful statului si-a manifestat ieri ingrijorarea cu privire la majorarea repetata, in ultimele zile, a pretului la combustibili, solicitind Consiliului Concurentei sa verifice comportamentul agentilor economici care produc si distribuie carburanti pe piata romaneasca.
Ancheta din oficiu
Consiliul s-a conformat, desi sustine ca investigatia este declansata din oficiu. Prin aceasta ancheta, autoritatea de reglementare din domeniul concurentei va solicita date si informatii cu privire la motivul care a condus la cresterile in lant ale pretului la carburant urmatoarelor companii: SNP Petrom, OMV, Rompetrol, Lukoil Downstream, Agip, Mol Romania, RAFO Onesti.
Intelegeri la pret
In prezent, exista la nivelul Consiliului Concurentei banuiala ca actorii de pe piata interna a petrolului au facut intelegeri de pret, adica s-au constituit in carteluri, fapt care contravine regulilor concurentiale. Modul de actiune al inspectorilor Consiliului seamana intru citva cu cel al politistilor, intrucit, pentru a demonstra o astfel de intelegere de pret, este nevoie de probe consistente.
Intreprinderea lor este destul de dificila, pentru ca rar se intimpla ca firmele care se constituie intr-un cartel sa lase inscrisuri care sa le incrimineze. In ancheta pe care o intreprind, inspectorii Consiliului solicita informatii legate de costuri, de cantitatea de petrol importat, de cantitatea achizitionata de pe piata interna, de pretul intern si de cel extern.
Tariceanu, si el ingrijorat
Nivelul pretului carburantilor preocupa si Palatul Victoria. Premierul Calin Popescu Tariceanu a declarat ieri ca bugetul pe anul viitor va trebui construit pe un pret realist al petrolului, in conditiile in care, in acest an, s-a inceput executia bugetara cu un pret in jurul a 25-30 de dolari pe baril, iar in prezent acesta a ajuns aproape la 70 de dolari.