Astazi, FRG isi va cunoaste noul conducator. Dupa ce Nicolae Vieru a decis sa nu mai candideze pentru un nou mandat, alegatorii din Adunarea Generala a FRG au de ales intre doua optiuni: fostul mare campion Marius Urzica si actualul secretar general al FRG, Adrian Stoica.

Gimnastica noastra se afla astazi in fata unei noi alternative. Dupa 16 ani in care Federatia Romana de Gimnastica a avut acelasi presedinte, pe Nicolae Vieru, astazi se va stabili daca gimnastica noastra va urma acelasi traseu sau se va opta pentru schimbare. Cei doi candidati pentru sefia acestui for, Marius Urzica si Adrian Stoica, reprezinta doua conceptii total diferite. Dupa retragerea din activitate, Marius Urzica a decis sa candideze pentru aceasta functie. Desi lipsit de experienta in acest domeniu, Marius a venit cu un program care este pe placul gimnastilor, a caror sustinere o are, cat si al multor membri ai Adunarii Generale. Urzica a marturisit ca vrea sa atraga in randurile federatiei cat mai multe glorii ale gimnasticii si a promis ca, in cazul in care va deveni presedinte, va propune modificarea articolului din regulamentul FRG prin care drepturile de imagine ale gimnastilor sunt gestionate de federatie. “Cred ca am ramas singura federatie care detine controlul asupra imaginii sportivilor. Nu mi se pare corect si vreau ca ei sa se bucure de ce este al lor”, a marturisit Marius. O alta promisiune importanta din programul lui Urzica vizeaza readucerea la lotul olimpic feminin a antrenorilor Belu si Bitang. Astfel, Urzica a promis ca, in situatia in care va deveni presedinte, va face tot posibilul sa ii convinga pe cei doi sa revina la lotul olimpic. Intrebat ce va face daca nu va reusi sa castige aceste alegeri, Urzica a spus ca se va indrepta catre antrenorat, mai ales ca a primit mai multe oferte in acest sens. Ca si contracandidatul sau, Urzica s-a abtinut sa aprecieze ce sanse are sa castige alegerile de azi.

Citeste si:  Guvernul a majorat cat de cat ajutoarele pentru caldura

Stoica, iritat de acuzatia lui Marius: “Credeti ca eu o sa fiu presedinte pentru aprozar?”

Actualul secretar general Adrian Stoica este perceput drept protejatul lui Nicolae Vieru, mai ales ca este si finul acestuia. Rugat sa comenteze daca se considera sau nu succesorul actualului presedinte, Adrian Stoica a spus: “Nu sunt succesorul nimanui, pentru ca succesorul trebuie sa aiba un grad de rudenie. Eu pot sa fiu un presedinte dupa domnul Vieru”. De altfel, actualul presedinte, Nicolae Vieru, a declarat deschis ca il doreste pe Stoica in aceasta functie. “Este pregatit, are experienta si este o personalitate mondiala, fiind presedintele Comitetului Tehnic masculin din cadrul federatiei internationale. Merita pe deplin sa fie cel care imi urmeaza la conducerea federatiei”, a declarat Vieru despre Adrian Stoica. In schimb, despre celalalt candidat, Marius Urzica, Nicolae Vieru nu a gasit aceleasi cuvinte de lauda, spunand: “Imi pare rau, dar nu cred ca este pregatit pentru asta. Am tot respectul pentru performantele sale ca gimnast si ii admir chiar si cutezanta de a lupta sa ajunga in varful piramidei”. Intrebat la ce procent de voturi se asteapta astazi din partea membrilor Adunarii Generale, Adrian Stoica a preferat un raspuns diplomatic, spunand: “Nu fac pronosticuri, dar cred foarte serios in inteligenta oamenilor din gimnastica”. Rugat sa comenteze declaratiile lui Urzica din timpul conferintei de presa de acum trei zile, cand a spus ca “vreau sa fiu un presedinte pentru federatie”, adaugand ca actualul secretar general nu are timp sa se ocupe de acest for, Adrian Stoica a ripostat iritat: “Da pana acuma cine s-o fi ocupat? Credeti ca eu o sa fiu presedinte pentru aprozar? Tot pentru federatie o sa fiu. Un presedinte de federatie trebuie sa fie un presedinte care sa aiba autoritate si notorietate”.

Citeste si:  Analistii vad un deficit mic si o inflatie mare

Autor: Anca Mihalache