Progresul inregistrat in reformarea Justitiei a determinat Uniunea Europeana sa dea publicitatii un raport prudent-optimist despre sansele Romaniei de a adera la termenul stabilit, din 2007. Cu toate acestea, cei sase ani de angajare tot mai intensa a UE in relatia cu Romania au avut un impact surprinzator de mic. Clasamentele internationale referitoare la coruptie si la competitivitatea economica asaza Romania mai aproape de Rusia si de Ucraina, decat de statele care au aderat recent. Doar Polonia a primit de la Bruxelles mai putini bani, pe cap de locuitor, pentru a se pregati de aderare. Unei birocratii nereformate ii este insa greu sa utilizeze fondurile, iar mare parte din acesti bani au capatat alte destinatii. Daca banii ar fi fost cheltuiti cu intelepciune, cu totul altfel ar fi aratat Romania. Bucurestii ar fi inceput sa arate ca o capitala moderna si bine administrata.

Este atat de usor sa dai vina pe Romania si sa vii cu argumentul ca tara nu ar fi trebuit invitata, in 1999, sa inceapa negocierile de aderare. Dupa parerea mea, acea decizie a fost corecta, iar absenta progreselor constatata ulterior se datoreaza abordarii mediocre, de catre UE, a relatiei cu o tara confruntata cu o serie de probleme dificile, dar nu insurmontabile.

De aceea, se impune un audit urgent al modului in care s-a raportat UE la Romania, mai cu seama pentru ca procesul extinderii Uniunii, care continua, va trebui sa se confrunte si cu alte cazuri dificile. Trebuie vazut ce s-a facut bine, ce nu s-a facut desi ar fi trebuit, cat de bine au cooperat diferitele organisme ale UE in abordarea cazului Romaniei?

A fost oare potrivit sa se ia de pe raft strategia de aderare folosita in valuri de extindere anterioare? Intregul corpus de reglementari UE, acumulat si revizuit de-a lungul a 45 de ani, trebuie absorbit de o tara care, cu numai 16 ani in urma, era aproape o versiune central-europeana a Coreii de Nord. Ar fi fost mai potrivita o strategie croita special pentru Romania, care sa tina seama de problemele acute care decurg din trecutul totalitar al tarii. Ar fi trebuit reconstruite ministere si agentii reglementatoare de importanta cruciala, inainte ca Bruxelles-ul sa insiste ca un stat suferind de slabiciune cronica sa absoarba un munte de legislatie UE. O abordare evolutiva ar fi putut concentra atentia asupra imbunatatirii sistemului educational, dat fiind faptul ca experienta unor tari ca Republica Irlanda si Finlanda dovedeste ca reformele concentrate pot permite unor tari sarace sa faca progrese economice remarcabile.

Citeste si:  Presedintia cere reprezentant in CES

In loc sa se intample asa, bugetul Educatiei a fost jefuit, pentru a se aloca fonduri unor proiecte favorizate de UE, cum ar fi securizarea granitelor Romaniei cu ajutorul celor mai performante tehnologii de supraveghere.

Oficiali europeni devotati au facut eforturi mari pentru a pregati Romania in vederea accederii. Ei au fost in masura sa vada ca formatiunea succesoare a comunistilor, Partidul Social Democrat, care a guvernat intre 2000 si 2004, prefera sa simuleze reformele. Au primit oare oficialii UE suficient sprijin din partea tarilor care formeaza nucleul Uniunii si care fac legea in Consiliul European – sau, dimpotriva, aceste tari au fost dispuse sa accepte Romania dupa criterii neoficiale, datorita freneticelor activitati de lobby ale autoritatilor de la Bucuresti? Incepand cu a doua jumatate a lui 2003, cand presedintia UE era detinuta de Italia, Bruxelles-ul a inceput sa nu mai tina seama deloc de unele dovezi concludente ale faptului ca mare parte din reforma romaneasca era doar pe hartie. Lobby-ul practicat de PSD, care a acordat contracte unor companii franceze, germane si italiene, i-a determinat pe unii lideri din tarile respective sa conchida ca reformele puteau fi amanate pana dupa aderarea Romaniei. Desigur, asta insemna ca era putin probabil ca respectivele reforme sa se materializeze vreodata. S-a facut un mare deserviciu poporului roman. Romanii vor trebui sa faca acum sacrificii mult mai mari decat ar fi fost cazul daca nu se intampla asa.

Citeste si:  Anticipatele ar aduce un parlament cu patru partide

Un audit ar putea ajunge la concluzia ca in cazul Romaniei nu au existat criterii de aderare transparente. Capitolele de negociere au fost tinte flexibile, si tarile care formeaza nucleul Uniunii au fost cele care au hotarat daca tintele au fost sau nu atinse. Daca se va dovedi ca asa a fost, atunci Romania va fi indreptatita sa ceara amanarea unora dintre conditiile cele mai impovaratoare pe care s-a vazut nevoita sa le accepte. Agriculturii, industriei si comertului Romaniei ar trebui sa li se ofere mai mult timp pentru a-si reveni, inainte sa trebuiasca sa faca fata suflului puternic al concurentei in Uniunea Europeana.

UE trebuie sa se intrebe daca nu cumva pomparea banilor intr-o birocratie lipsita de profesionalismul de care este nevoie pentru elaborarea de proiecte bune nu a facut decat sa stimuleze coruptia. UE trebuie sa examineze modul in care au functionat in realitate institutiile regionale create in mare graba pentru absorbtia fondurilor europene: nu cumva UE i-a ajutat pe baronii PSD sa isi sporeasca puterea si averile, multumita contribuabilului european?

Comisarul pentru Extindere, Gunther Verheugen, a fortat, in ultimul moment, inchiderea mai multor capitole de negociere, spre marea nemultumire a oficialilor UE aflati la fata locului, care stiau cat de mic era progresul real.

Rapoarte trimise la Bruxelles de oficiali ai Comisiei Europene, in care se arata ca este posibil ca Guvernul condus de Adrian Nastase sa fi incalcat criterii de aderare fundamentale, au fost, uneori, nesocotite – desi ar fi trebuit sa declanseze alarma.

Citeste si:  Comertul auto si vanzarea de carburanti - cele mai profitabile afaceri

Astfel, la inceputul lui 2004, oficiul lui Verheugen nu a facut nimic, atunci cand au fost elaborate noi reglementari electorale care au facut ca furtul de voturi sa devina relativ usor de comis. Ceea ce s-a si intamplat in noiembrie 2004 – ducand la blocajul parlamentar din a carui cauza nu pot fi adoptate decat cu dificultate legi examinate cu atentia necesara, necesare pentru aderarea Romaniei in 2007.

Ministri ai Guvernului de la Bucuresti, ajunsi multimilionari in perioada detinerii portofoliului, au fost in masura sa ii surclaseze pe cei de la UE, cu greoaiele sale proceduri de supraveghere, in care trebuie sa se implice Parlamentul European, Comisia Europeana si agentia anticoruptie OLAF.

Olli Rehn, onorabilul finlandez care este in prezent comisar pentru Extindere, a recunoscut implicit, atunci cand a introdus „clauza de salvgardare“, ca incheierea negocierilor in decembrie anul trecut a fost prematura.

Uniunea Europeana a recunoscut nu demult ca a pierdut contactul cu electoratele din tarile care erau membre UE inaintea extinderii. Uniunea nu a stabilit niciodata contactul cu romanii, ci doar cu jucatorii de varf ai politicii romanesti, persoane care i-au distorsionat ideile despre ce trebuia facut. Daca aceeasi abordare lipsita de profesionalism va fi utilizata si in cazul Turciei si al tarilor vest-balcanice, atunci Uniunea Europeana s-ar putea trezi cu politica sa in domeniul extinderii explodandu-i in maini. Prin urmare, cel mai bine ar fi ca UE sa comande un audit independent al modului in care s-a raportat la Romania – si sa dea publicitatii constatarile auditului. Pur si simplu, greselile sunt prea grave pentru a fi ascunse sub covor.

(Traducere: Iosif Klein Medesan)

Autor: Tom Gallagher