Pe măsură ce restaurantele din Grecia se pregătesc pentru sezonul estival, proprietarii lor urmăresc cu îngrijorare efectele potenţial dăunătoare ale inflaţiei, scoase la lumină de creşterea preţurilor la souvlaki, un produs popular atât în rândul localnicilor cât şi al turiştilor, transmite Reuters.
Preţurile medii la souvlaki au crescut mult mai rapid decât inflaţia de bază din Grecia, care potrivit Oficiului naţional de statistică a urcat la aproape 10%, cel mai ridicat nivel din ultimii 28 de ani.
În prezent o porţie de souvlaki costă, în medie, 3,30 euro la restaurantele din Atena, în creştere cu 30% comparativ cu vara anului trecut. În condiţiile în care preţurile la ingredientele de bază (carne, legume şi ulei de floarea soarelui) au crescut semnificativ, alături de preţurile la energie, din cauza războiului din Ucraina şi a pandemiei, această creştere scoate în evidenţă presiunile cu care se confruntă economia mondială la nivelul de bază.
“Războiul din Ucraina ne-a afectat foarte mult”, spune Thanasis Golas, proprietarul celui mai vechi restaurant care vinde souvlaki în cartierul Monastiraki, de lângă Acropole. “Clienţii greci şi-au redus semnificativ comenzile”, adaugă Thanasis Golas.
Mult timp considerat drept un fel de mâncare accesibil tuturor, souvlaki a devenit între timp un produs pe care oamenii cu bugete limitate se gândesc de două ori înainte de a-l cumpăra.
“În trecut îmi cumpăram două sau trei souvlaki. Astăzi cumpăr doar unul pentru că est foarte scump şi salariile sunt mici”, spune Morina Ntotsi, care câştigă 720 de euro pe lună lucrând la salubritate.
Asociaţia proprietarilor de restaurante şi grill-uri din Atena susţine că preţurile la carnea de porc au crescut cu 30% în ultimele 12 luni, în timp ce preţurile la uleiul de floarea soarelui, care în mare parte este importat din Ucraina, au crescut cu 125% iar facturile la electricitate au crescut cu peste 100%.
“Sper că războiul se va termina în curând”, spune Spyros Bairachtaris, a cărui familie a deţinut un restaurant în apropiere de Acropole de peste 140 de ani şi care, după dublarea facturilor la electricitate, are probleme în a păstra preţurile la porţia de souvlaki sub trei euro.