Fostul dictator irakian Saddam Hussein a acuzat, ieri, Statele Unite ca “mint” atunci cand sustin ca militarii care ii asigura paza nu l-au torturat, la fel cum au mintit si in problema existentei “armelor chimice” in Irak, transmite AFP. “La Casa Alba sunt numai mincinosi”, a spus Saddam, referindu-se la dezmintirile date de administratia americana care a negat ca fostul lider irakian ar fi fost victima unor acte de tortura comise de militarii care ii asigura paza.
“Au mintit spunand ca in Irak exista arme chimice. Mint si acum, pretinzand ca nu am fost batut”, a adaugat fostul presedinte irakian, dupa audierea unui nou martor al acuzarii in fata Inaltului Tribunal Penal.
Departamentul de Stat american si Casa Alba au negat categoric acuzatiile aduse de fostul dictator irakian, considerandu-le “absurde”.
La randul sau, Barzan Al-Tikriti, fratele vitreg al lui Saddam Hussein, a afirmat, ieri, in fata Inaltului Tribunal Penal irakian ca a fost batut in timpul interogatoriilor si a provocat un nou incident, insultandu-l pe procuror. “Mi-au pus intrebari si cand am cerut sa mi se explice, mi-au spus sa le raspund cu da sau nu, palmuindu-ma, in timp ce aveam mainile legate”, a afirmat Barzan Al-Tikriti, fara sa precizeze daca agresorii sai sunt americani sau irakieni.
Fratele vitreg al lui Saddam Hussein, care si-a multiplicat injuriile la adresa martorilor si magistratilor, a provocat un nou incident ieri, ceea ce l-a determinat pe procurorul general sa isi prezinte demisia, refuzata de judecator. (I.B.)