Intentia Comisiei Europene de a micsora numarul traseelor rutiere prioritare, astfel incat tara noastra sa fie ocolita de noile legaturi directe cu vestul Europei, ii nemultumeste pe membrii Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania. Acestia solicita guvernului Tariceanu o sustinere mai mare in fata UE pentru proiectele majore de construire de autostrazi. Totodata, asociatia considera ca este necesar ca guvernul sa elaboreze o noua strategie, intr-un termen cat mai scurt, care sa vizeze investitii ample in infrastructura rutiera si feroviara, fara de care mediul de afaceri va suferi restrangeri de activitate, cu efecte negative, atat la nivelul bugetului de stat, cat si pe plan social. Critici dure la adresa guvernului au venit ieri si din partea fostului negociator-sef cu UE, Vasile Puscas, care avertizeaza ca “o excludere a Romaniei din reteaua infrastructurii rutiere europene inseamna o periferizare a economiei noastre si o crestere imensa de costuri proprii pentru conectarea la piata UE”.
Puscas a mai precizat intr-un comunicat ca, prin excluderea Romaniei din traseele paneuropene, “efectele se vor vedea asupra ritmului dezvoltarii tarii si, in consecinta, in standardul de viata al cetatenilor”. Totodata Puscas solicita guvernului o analiza de urgenta a situatiei generate de eventuala excludere a segmentelor romanesti din coridoarele paneuropene. In cazul in care prin decizia UE Romania va fi ocolita de rutele europene, fostul negociator declara ca se impune demiterea ministrului transporturilor, Gheorghe Dobre. Deocamdata, reprezentantii Delegatiei Comisiei Europene la Bucuresti ne-au precizat ca la nivelul UE se afla creat un grup de experti care lucreaza la o recomandare privind extinderea retelelor de transport transeuropene si ca o decizie privind renuntarea la unele proiecte in detrimentul altora se va putea concretiza numai la sfarsitul acestui an sau inceputul anului 2006. Totodata, reprezentatii DCE sustin ca Romania are acum observatori in toate institutiile Uniunii Europene, fiind astfel in pozitia de a-si apara interesele. Noul ministru al integrarii, Anca Boagiu, a declarat ieri ca “deocamdata exista coridoarele paneuropene, coridoare care au fost stabilite conform acordurilor intre state, prin urmare, ele nu au fost modificate. Deocamdata, coridoarele exista, sunt trasate si nu au fost mutate de la locul lor”, a mai spus Boagiu.
Autor: Ciprian Mailat