Actiunile companiei Google au crescut cu peste 11%, in trimestrul al treilea fata de trimestrul anterior, atingand o valoare de piata de 100 de miliarde de dolari, informeaza CNN. Valoarea actiunilor a crescut de 3 ori de la lansarea ofertei publice initiale de acum 14 luni, fiind depasite asteptarile analistilor de pe Wall Street. Alti jucatori de pe piata internetului au consemnat, de asemenea, o majorare a profiturilor. Actiunile grupului eBay Inc., care ofera tranzactii online, au crescut in trimestrul trei cu 1,2%, comparativ cu trimestrul anterior, pana la 39,52 dolari pe actiune. Yahoo Inc. a castigat in perioada analizata 0,3%, ajungand la un pret pe actiune de 35,39 de dolari, iar Baidu.com Inc. a crescut aproape 7% in acest interval trimestrial. (B.A.)