Presedintele Institutului Ovidiu Sincai, deputatul Adrian Severin, a declarat ieri, cu ocazia prezentarii unui bilant al activitatii presedintelui Traian basescu la un an de mandat, ca seful statului a gestionat anul scurs “prin si pentru crize”. Severin sustine ca acest mod de exercitare a mandatului prezidential a fost unul deliberat, scopul acestui “lung sir de crize, rezolvat de fiecare data prin provocarea altor crize”, este acela de a crea “o nevroza in randul populatiei”. Acest lucru ar avea ca rezultat “o oboseala in randul populatiei si o indepartare a cetatenilor de dialogul public si ar permite indeplinirea visului prezidential: drumul spre dictatura pe care il parcurge acum Romania”.
Acesta este batatorit prin preluarea puterii de la alte institutii. “Este un lucru foarte periculos ce se intampla. Traian Basescu se vrea a fi un presedinte-jucator, dar in realitate este si un presedinte-arbitru, el incercand sa schimbe regulile jocului in timpul jocului.
El vrea sa schimbe Constitutia pe cai mai mult sau mai putin legale cu scopul monopolizarii puterii la institutia prezidentiala. Acest lucru inseamna de fapt, lovitura de stat”. Severin considera ca sunt sperante ca acest lucru sa fie impiedicat la timp. “Exista o speranta, iar aceasta este ordinea externa. Romania este deja foarte mult integrata in spatiul valorilor europene, iar democratia lui Basescu de tip Lukasenko nu poate fi tolerata in acest spatiu.
Insa cel care va avea cel mai mult de pierdut este poporul roman care isi va pierde credibilitatea, iar acest lucru va insemna o impunere a unei tutele care va afecta grav toate domeniile de responsabilitate ale statului roman. Aici se poate ajunge daca guvernul Romaniei nu va avea o atitudine ferma de respingere a excesului de putere al presedintelui Basescu si daca societatea civila nu va sti sa se manifeste in sensul apararii valorilor constitutionale”, a mai spus Severin.(R. Lorentz)