Peste 900 de mii de persoane vor beneficia, dupa integrare, de pregatire profesionala, astfel incat angajatii romani sa poata concura cu cei din UE, instruirea costand peste 3,5 miliarde de euro, informeaza ultimul numar al buletinului de integrare europeana al guvernului, dat publicitatii duminica si citat de NewsIn.
“Este o investitie pe termen lung, iar profitul va consta in pregatirea de care vor beneficia 900.000 de persoane pentru a-si gasi locul de munca adecvat”, se arata in materialul elaborat de Executiv.
Din suma totala, 3,05 miliarde provin de la Uniunea Europeana, prin Fondul Social European, iar Romania va contribui cu 538 de milioane de euro.
Instruirea va permite, pana in 2015, integrarea pe piata muncii a celor 900 de mii de persoane, prin cresterea nivelului educatiei si al pregatirii profesionale, promovarea antreprenoriatului, facilitarea accesului tinerilor pe piata muncii sau prin integrarea sau reintegrarea pe piata muncii a persoanelor care nu au un loc de munca, inclusiv a celor din mediul rural.
Programul va fi aplicat in licee, universitati, centre si institute de cercetare, camere de comert si industrie, la nivelul autoritatilor locale, al asociatiilor sindicale sau al patronatelor.
Autor: Adelina Vlad