Piata la termen de la Sibiu a atins, in luna noiembrie, un nou record de tranzactionare, ajungand la 147.005 de contracte, cu 1,5% mai mult decat precedentul nivel de referinta stabilit in octombrie. Cresterea lichiditatii a facut ca numarul pozitiilor deschise sa urce la aproape 105.000, mai mult cu 34% fata de inceputul lui noiembrie. Dintre acestea, aproape 50% sunt deschise pentru scadenta martie 2006.
Tranzactiile perfectate in octombrie si noiembrie pe bursa sibiana au generat un volum egal cu cel inregistrat in primele trei trimestre ale acestui an. “In viitorul apropiat ne propunem o serie de masuri care sa vina in sprijinul investitorilor, ce vor conduce implicit la cresterea lichiditatii”, a precizat presedintele Bursei Monetar-Financiare si de Marfuri din Sibiu, Teodor Ancuta. Domnia sa a mentionat implementarea a trei actiuni noi, ce vor avea drept suport actiunile Sicomed Bucuresti, SSIF Broker Cluj si Sinteza Oradea. De asemenea, vor fi introduse scadentele la 9 si 12 luni pentru cele mai lichide sase titluri.
Randamente lunare de 235% pentru derivatele pe SIF 5
Contractele futures care au ca suport actiunile Societatilor de Investitii Financiare (SIF) s-au impus, in luna noiembrie, printre preferintele investitorilor. Acestea au realizat peste 39% din volumul total, beneficiind totodata si de cele mai ridicate randamente. Preturile futures ale SIF-urilor s-au inscris pe un trend ascendent, urcand in medie cu 22%. Cele mai ridicate randamente, de 235%, au fost inregistrate pentru SIF 5 cu scadenta martie 2006. Derivatele pe SIF 5 au fluctuat, saptamana trecuta, intre 2,8 RON si 2,89 RON, fata de 2,29 RON, la inceputul lunii. Pentru scadenta lunara, tranzactiile au fost incheiate la 2,5960-2,6850 RON. Urmatoarele plasate in topul randamentului au fost derivatele pe SIF 3 cu scadenta martie, cu un castig de pana la 215%, preturile urcand de la 1,8501 RON, la inceputul lunii, la 2,3299 RON. Pentru scadenta lunara, tranzactiile au fost realizate la 2,1350-2,2350 RON. Titlurile SIF 2 au fost tranzactionate pentru scadenta lunara la 2,202-2,3290 RON, iar pentru martie – la 2,3-2,5150 RON. Pentru finele lunii, titlurile SIF 1 au fost cotate la 2,25-2,31 RON, iar SIF 4 la 1,55-1,6 RON.
Firmele clujene detin 33% din piata intermediarilor
Pe prima pozitie in topul intermediarilor s-a mentinut SSIF Vanguard, care si-a majorat cota de piata la 24% din volumul total de tranzactionare, a precizat Radu Luca, economist la bursa sibiana. Urmatoarele doua locuri au fost ocupate de Broker Cluj si SSIF Estinvest. Transilvania Capital si BT Securities au ocupat locurile patru, respectiv cinci. Daca sunt luate in calcul SSIF Broker si Target Capital, se observa ca firmele clujene au participat la realizarea unei cote de 33% din ansamblul pietei. In cursul lunii trecute, in piata sibiana a aparut un nou intermediar, SSIF Geoffrey Invest din Alba Iulia, care a reusit tranzactii insumand 1.079 de contracte.
Euro – cotat pentru Craciun la 3,65 RON
Evolutia preturilor futures ale raportului leu/euro cu scadenta de Craciun nu a inregistrat, saptamana trecuta, fluctuatii mari, cum s-a intamplat in sedintele precedente. Chiar daca in aceasta luna nivelul platilor la datoria externa va atinge un varf de aproximativ un miliard de euro, in piata exista sentimentul ca leul are mult spatiu de manevra. Astfel ca euro s-a mentinut in apropierea pragului de 3,65 RON, explica un broker sibian. Daca in urma cu doua saptamani euro atingea un maxim de 3,66 RON, luni si marti tranzactiile au fost realizate la 4,6454-3,6499 RON, pentru ca in ultima zi din noiembrie euro sa fluctueze intre 3,6410 si 3,65 RON. Dupa minimul de 3,61 RON, atins la jumatatea lunii, euro a fost cotat saptamana trecuta pentru scadenta martie 2006 la 3,6251-3,64 lei. Paritatea euro/dolar cu scadenta lunara a fost tranzactionat la preturi cuprinse intre 1,1730 si 1,1810 dolari, iar pentru martie la 1,1770-1,1830 dolari.
Autor: Raluca Bara