Românii au efectuat 141 de milioane de tranzacţii cu Revolut, în primele nouă luni ale anului 2022, cu 20% mai multe decât în primele trei trimestre ale anului 2021.

În acelaşi timp, volumul total al plăţilor realizate cu aplicaţia financiară s-a majorat cu 17%, în perioada ianuarie – septembrie 2022, faţă de perioada similară din 2021.

În ceea ce priveşte comportamentul de consum al clienţilor români, cea mai mare creştere, cu +71%, a fost înregistrată pentru cheltuielile generale. Aceeaşi categorie a fost pe primul loc şi la creşterea numărului de tranzacţii (42%), indicând că Revolut este tot mai mult utilizat ca instrument curent de plată, online, cu cardul fizic sau cu carduri virtuale. Fie că utilizează Revolut pentru cumpărături online sau pentru plăţi în punctele de vânzare, fie că apelează la funcţionalităţi precum “împarte nota de plata”, clienţii preferă aplicaţia financiară pentru cheltuielile cotidiene sau pentru plăţi recurente, abonamente la utilităţi sau transport, plăţi în timpul călătoriilor în ţară sau străinătate.

Citeste si:  Scad dobanzile la creditele acordate populatiei, cresc la cele pentru firme

Potrivit sursei cutate, tendinţele remarcate în primele trei trimestre ale anului, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2021, indică un comportament al consumatorului care oscilează între satisfacerea nevoii de libertate de mişcare, socializare şi divertisment şi precauţia în privinţa cheltuielilor pentru produse şi servicii necesare în viaţa de zi cu zi. Astfel, divertismentul a înregistrat o creştere importantă faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, de 42% în privinţa sumei totale cheltuite, urmat de plăţile în restaurante şi pentru servicii turistice (31%). La polul opus, cele mai mari scăderi ale sumelor cheltuite au fost remarcate pentru servicii (-10%) şi utilităţi (-5%).

Impactul inflaţiei asupra comportamentului de consum al românilor se vede din reducerea cheltuielilor/utilizator cu categorii de servicii şi bunuri care erau în mod constant pe un trend de creştere – mărfuri alimentare (-3,50%) şi utilităţi (-2,90%). Pe de altă parte, revenirea la o mobilitate similară celei din perioada anterioară pandemiei de COVID-19 şi relaxarea populaţiei în privinţa problemelor de sănătate se vede din trendul ascendent pentru cheltuielile de transport (sumă medie/utilizator) care au crescut cu 18% şi din reducerea cheltuielilor cu sănătatea, igiena personală şi beauty (-1,6%). Cu alte cuvinte, pandemia este de domeniul trecutului, inflaţia şi creşterea costului de trai sunt preocupările constante ale românilor pentru că acestea le pot afecta planurile de călătorie şi fondurile pentru activităţile care îi relaxează.

Citeste si:  Indicii bursieri ating noi maxime istorice

În general, românii au fost mai atenţi cu banii şi au cheltuit mai puţin la shopping sau pentru “coşul zilnic”, în supermarketuri. De altfel, în primele nouă luni ale anului, s-a constatat o reducere a ponderii cheltuielilor cu shopping-ul de la 20% la 17%, iar în cazul cumpărăturilor din supermarket-uri, ponderea s-a diminuat de la 16% la 14%.