Clientii bancilor din SUA, dar si din Israel sau alte state au intampinat dificultati la extragerea de numerar din bancomatele din Romania, respectiv efectuarea de plati in magazinele autohtone. Un client al CitiBank din SUA, posesorul unui card Mastercard, a incercat zilele trecute sa retraga numerar de la ATM-urile mai multor banci autohtone, insa fara succes. A putut plati insa, in unitatile comerciale. Un alt cetatean strain, posesor al unui card Visa, emis de o banca israeliana, a fost informat de angajatii unui mare magazin din centrul Capitalei ca nu poate plati cu cardul, intrucat aparatura de citire nu mai functioneaza de la data denominarii. In pofida acestor situatii, reprezentantii Mastercard si cei ai Visa sustin ca nu au primit raportari referitoare la astfel de probleme.