Decizia Bancii Nationale a Romaniei de a stopa creditele de consum acordate in marile retele de retail doar prin prezentarea buletinului i-a determinat pe marii comercianti sa gaseasca solutii alternative de a sprijini in continuare consumul. Si asta mai ales in conditiile in care se apropie Sarbatorile de iarna, iar toti retailerii nici nu concep altceva decat vanzari foarte mari, o crestere rapida, care sa acopere si unele perioade de declin inregistrate peste an. Multi cumpara produse electronice si electrocasnice drept cadou pentru cei apropiati sau chiar pentru ei insisi.

Cea mai interesanta metoda de creditare este, de fapt, o re-esalonare a platii, pe termen de maxim 12 luni (pana la 10 – 12 rate fixe, egale). Prin aceasta modalitate, retailerul in cauza lucreaza practic direct cu clientul, permitandu-i acestuia sa plateasca produsele in rate fara dobanda si fara alte costuri. Pur si simplu, costul total al produsului se imparte la 10 spre exemplu, iar consumatorul percepe acest lucru drept o modalitate mai accesibila de a plati.

Citeste si:  Piata de capital a adus profituri romanilor

Metoda este promovata in aceasta perioada de magazine precum Germanos (telefonie mobila), Flanco (plata produsului trebuie insa facuta in primele trei luni, altfel se ofera diverse modalitati de creditare prin Cetelem, cu DAE cuprinsa intre 25,15% si 36,69%, conform www.flanco.ro), Altex (2 modalitati de plata in pana la 12 rate – 12 luni, prin EFG Retail Services IFN S.A sau prin Credex Finantari IFN S.A, conform www.altex.ro), Domo (12 rate egale, fara dobanda, comision sau alte costuri de creditare, conform www.domo.ro).

Sistemele noi au o importanta componenta psihologica – clientul considera ca va plati mai putin pentru aceste produse, ba chiar va beneficia de un credit, de plata prin rate, fara a plati dobanda si comisioane, asa cum este normal; deci, iata, o oferta speciala care nu trebuie ratata. Toate companiile de mai sus desfasoara in prezent campanii publicitare puternice, isi promoveaza produsele, promoveaza sistemul de creditare fara dobanda, iar vanzarile se accelereaza.

Citeste si:  Rompetrol a virat 467 milioane de euro bugetului de stat