Agricultorii care au contractat proiecte SAPARD pot depune cererile de obtinere a fondurilor la nivel judetean, astfel ca termenul de plata va fi scurtat cu 10-20 de zile, modificarea urmand sa fie aplicata si fermierilor care vor contracta bani comunitari prin Planul National de Dezvoltare Rurala. Procedura anterioara prevedea ca cererile de plata se depun la Centrele Regionale ale Agentiei de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (APDRP) de care apartine judetul in care se deruleaza investitia, iar termenul maxim de procesare a documentelor era de 40-50 de zile. Noua data limita este de maxim 30 de zile, se arata intr-un comunicat al Agentiei.

Noua procedura va fi aplicata si pentru cei care vor beneficia de fonduri UE pentru prin intermediul Planului National de Dezvoltare Rurala, noul instrument de derulare a banilor comunitari, dupa incheierea programului SAPARD.

De asemenea, agricultorii vor putea depune si proiectele de finantare prin intermdiul PNDR direct la Oficiile Judetene ale APDRP. Potrivit celor mai recente estimari ale Ministerului Agriculturii, fermierii vor putea depune proiecte pentru obtinerea fondurilor prin noul program la sfarsitul lunii iulie.

Citeste si:  Petrom a facut aproape jumatate din banii schimbati la Bursa

Fermierii care au contractat proiecte prin asa-numitul program SAPARD romanesc, o continuare a programului SAPARD, cu bani de la bugetul de stat, dupa ce fondurile UE destinare programului au fost epuizate, vor beneficia de asemenea de scurtarea termenului.

“Desi anuntata acum mai bine de o luna, aceasta masura nu a fost implementata pana cand nu au fost parcursi toti pasii legali pentru aprobare”, a declarat, in comunicat, Dan Gherghelas, directorul general adjunct al APDRP.

Dupa verificarile pe teren efectuate de catre expertii Oficiului Judetean, platile propriu-zise vor fi autorizate de catre Centrele Regionale de Plati, acest rol revenind pana acum Agentiei Centrale.

APDRP este responsabila de derularea fondurilor europene prin programul SAPARD si se va ocupa si de fondurile care vor ajunge la agricultori prin intermediul PNDR si care provin din Fondul European de Dezvoltare Rurala (FEADR).

Programul SAPARD se deruleaza pe principiul “n+2”, astfel ca banii aferenti unui anumit an trebuie cheltuiti in urmatorii doi. Beneficiarii ale caror proiecte au fost acceptate pentru finantare realizeaza investitia din fonduri proprii, urmand ca ulterior cheltuielile sa le fie rambursate din fonduri UE, pe masura de proiectul este derulat.

Citeste si:  2008 vine cu un nou Cod Fiscal

Intrucat Agentia are termene limita de respectat pentru cheltuirea banilor, iar sumele necheltuite sunt acoperite de la bugetul statului, institutia a anuntat ca nu va mai accepta prelungiri ale termenelor in derularea proiectelor, prin acte aditionale, “decat in situatii bine justificate si independente de managementul propriu-zis al proiectului”, se mai arata in comunicat.

Incepand cu decembrie 2006, pentru programul SAPARD nu au mai fost primite cereri de finantare din cauza epuizarii fondurilor alocate Romaniei in perioada 2000-2006. Pana in prezent, APDRP a aprobat 4.765 de proiecte, in valoare de 1,51 miliarde de euro.