Majoritatea actiunilor au recuperat ieri din pierderile inregistrate in ultimele trei sedinte de tranzactionare, confirmandu-se, astfel, estimarea brokerilor ca Bursa mentine un trend crescator. Indicele celor mai lichide zece titluri, BET, a castigat 1,5%, in timp ce indicele care urmareste intreaga piata, BET-C, si cel al SIF-urilor, BET-FI, au crescut cu 1,2%. Valoarea tranzactiilor a fost in scadere cu 14 milioane lei, comparativ cu sedinta precedenta, fiind de 42,8 milioane lei, echivalentul a 11,7 milioane euro. „Piata a revenit la cresteri, fara sa exista informatii noi legate de emitenti, ceea ce inseamna ca s-a mentinut pe trend ascendent“, afirma Ion Milea, director de operatiuni la societatea de brokeraj Muntenia Global Invest. El crede ca decizia amplasarii de baze militare americane pe teritoriul Romaniei ar putea impulsiona, indirect, jucatorii pietei. „Acest fapt ar putea schimba pozitiv imaginea tarii noastre in fata investitorilor americani si i-ar putea convinge sa investeasca si aici, ajutand, astfel, economia romaneasca sa creasca. Iar bursa reflecta economia“, opineaza Milea.
Societatile financiare au fost preferatele investitorilor, in frunte cu SIF 5 Oltenia. Tranzactiile cu aceasta actiune a implicat un volum de 2,7 milioane titluri, la valoarea de 6,6 milioane lei. Cotatia a urcat cu 0,8%, pana la 2,46 lei/actiune. SIF 3 Transilvania a atras in piata tranzactionarea a 3,1 milioane actiuni, cu un rulaj, de asemenea, de 6,6 milioane lei. Un titlu SIF 3 a inchis la pretul 2,08 lei/actiune, cu 0,4% mai mare fata de sesiunea anterioara. Actiunile SIF 2 Moldova s-au apreciat mai mult, cu 1,8%, pana la 2,17 lei/actiune. S-au facut schimburi cu 2,5 milioane actiuni, la valoarea totala de 5,5 milioane lei.
Petrom (SNP) a fost cel mai lichid titlu, fiind tranzactionat un volum de 10,7 milioane actiuni, cu un rulaj de 5,1 milioane lei. O actiune SNP s-a scumpit cu 1,2%, ajungand la 0,4830 lei. Evolutia titlurilor SNP din utlima perioada reflecta calitatea managementului companiei, sustin brokerii. „SNP este singura companie ale carei actiuni nu au crescut inainte de prezentarea rezultatelor financiare, asa cum s-a intamplat in cazul multor emitenti, ceea ce arata gradul ridicat de transparenta si, totodata, pastrarea cu strictete a informatiilor confidentiale“, spune Ion Milea. Rompetrol Rafinare (RRC) a tinut pasul cu celelalte blue-chipsuri, o actiune crescand cu 1,8%, pana la 0,11 lei/actiune. Volumul transferat a insumat 15,4 milioane actiuni, cu un rulaj de 1,7 milioane lei. „Avand in vedere rezultatele financiare ale companiei pe primele noua luni ale acestui an, actiunile RRC sunt ieftine. Acest fapt este insa coroborat cu riscul de management, ca urmare a anchetei in care este implicata compania petroliera“, afirma Rares Nilas, director de operatiuni la societatea de brokeraj BT Securities. El adauga ca „pana nu se va lamuri situatia, actiunile RRC nu vor evolua spectaculos, desi au potential mare de crestere“.
In sectorul bancar, cresterile au fost mai consistente, de peste 2%. Actiunile Bancii Transilvania s-au apreciat cu 2,3%, inchizand la 1,29 lei/titlu, in timp ce actiunile BRD au mai castigat 2,1%, pana la 14,2 lei/actiune.
Titlurile Biofarm (BIO) s-au scumpit cu 2,8%, revenind, astfel, la pretul de 0,55 lei/actiune la care s-au tranzactionat in ultima sedinta pe piata Rasdaq. Volumul transferat a fost ridicat, de 1,7 milioane actiuni, la valoarea de 916.067 lei. Rares Nilas afirma ca evolutia BIO pe piata Bursei de Valori este surprinzatoare. „Este o companie care are lichiditate mare si are potential de crestere, chiar daca este o companie mai mica decat Sicomed sau Antibiotice. „BIO merge foarte bine decand actionarul majoritar si-a vandut detinerea. Investitorii au incredere in aceasta actiune si pentru ca face parte dintr-un sector atractiv“, spune, la randul sau, Ion Milea.
Autor: Gabi Zamora