Broker/dealer – expert in pietele financiare – care actioneaza ca intermediar intre corporatiile care au nevoie de capital si investitorii individuali si institutionali care sunt dispusi sa investeasca economiile, respectiv fondurile suplimentare. Responsabilitatile directe ale unei firme de investment banking incep cu consultanta de specialitate din faza predistribuirii emisiunii, constand in pregatirea dosarului de inregistrare/autorizare pentru SEC, consilierea in vederea stabilirii dimensiunii si a pretului emisiunii, formarea si conducerea sindicatului de distribuire/vanzare a emisiunii, stabilirea grupului de vanzari, daca este cazul, si continua cu recomandari avizate, profesioniste privind stabilizarea pretului emisiunii pe durata ofertei. Pe langa distribuirea noilor emisiuni de instrumente financiare transferabile, o banca de investitii se mai ocupa si cu distribuirea pachetelor mari de instrumente emise si distribuite anterior – fie prin oferte pe piata secundara, fie prin negociere – sustinerea pietelor pentru valorile mobiliare deja distribuite, precum si cu intermedierea plasamentelor private de valori mobiliare. Pe langa activitatile de investment banking, majoritatea bancilor de investitii fac operatiuni de broker/dealer, presteaza servicii de brokeraj si consultanta pentru clientii lor individuali si institutionali si ofera un numar mare de alte servicii financiare conexe.