Adaugă Eafacere.ro ca sursă preferată în Google
În cadrul unei proceduri de achiziție publică lansată de Compania Națională de Investiții Rutiere, au fost depuse șapte oferte pentru atribuirea unui contract important, legat de Drumul Expres Focșani – Brăila. Acesta vizează servicii de întocmire a documentațiilor cadastrale, rapoartelor de evaluare, precum și asigurarea serviciilor de asistență și reprezentare pentru exproprierea și transferul imobilelor necesare proiectării și execuției drumului. Serviciile aferente vor fi oferite pentru un total de 3632 de imobile.
Exproprierea a 3.297 de imobile și despăgubiri de 36 milioane lei
Din totalul imobilelor, 3.297 imobile de proprietate privată (8,5 milioane mp) vor fi expropriate pe teritoriul localităților Slobozia Ciorăști, Milcovul, Gologanu, Vulturu, Măicănești din județul Vrancea, precum și Salcia Tudor, Scorțaru Nou, Măxineni, Romanu, Siliștea, Vădeni și Cazasu din județul Brăila. Valoarea despăgubirilor aferente este estimată la aproximativ 36 milioane lei.
Contractul pentru servicii de cadastru are o valoare estimată de 14 milioane lei (fără TVA) și o durată de 19 luni. Pentru atribuirea acestui contract, au fost depuse oferte de către mai multe asocieri, printre care asocierea Primul Meridian (lider), Neagu – Tunea Societate Civila de Avocati, Cabinet Individual de Avocat Chirila Claudia Sorina, Birou de Mediator, asocierea Cornel & Cornel Topoexim SRL (lider), Societate Civila de Avocati Teaha & Fuzesi, asocierea Topoexim Expert (lider), Portnoi si Asociatii SPARL, asocierea Acadastru Online Consult (lider), Mondev Real Estate, asocierea Protelco (lider), East Bridge SRL, Briciu Traian–Cornel – Cabinet de Avocat, SPARL Dragomir, Lefter, Nita și Asociatii, Drumaru Sebastian Mihai Cabinet de Avocat, asocierea Stereogis Proiect SRL (lider), MS Dumitrascu si Asociatii – Societate civila de avocati, Gherghe și Asociații – Societate Civilă de Avocați, Geovertex.
Hotărârea de Guvern nr. 499/26.06.2026 privind declanșarea procedurilor de expropriere a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 548 din 3 iulie 2026. Drumul Expres Focșani – Brăila este cel mai lung tronson de drum de mare viteză care va fi construit în cadrul unui singur contract, asigurând legătura între Autostrada Moldovei Ploiești – Pașcani (A7), Podul peste Dunăre de la Brăila, Drumul Expres Brăila – Galați, Tulcea și Constanța.
Pe traseul din județele Vrancea și Brăila sunt prevăzute șase noduri rutiere (Nodul Focșani – intersecție A7, Milcovul, Măicănești, Corbu, Siliștea și nodul rutier Brăila – intersecție Drum Expres Buzău-Brăila), două parcări de scurtă durată și un spațiu de servicii prevăzut cu zonă rezervată pentru benzinărie și spațiu pentru comerț/alimentație publică. Constructorul este Asocierea SA&PE Construct SRL (lider) – Tehnostrade SRL, Spedition UMB – Arcada Company SA. Valoarea contractului este de 4,29 miliarde lei, finanțare prin Programul Transport 2021-2027.
Sorin

