De cand este presedintele Romaniei, domnul Traian Basescu a manifestat, cu diverse ocazii, policrome dificultati in exprimare. Fie ca a fost vorba de discursul autumnal, ce s-a dorit in limba engleza, scrasnit de la tribuna ONU, fie cu prilejul vizitei in Hexagon cand, sfiosul „l’amitiè“ soptit (atata cat poate fi capabil de soapta domnul Basescu), l-a descumpanit pana si pe profesorul de franceza din Slobozia, determinandu-l in scurt timp sa renunte la greva foamei si sa revina mai hotarat ca niciodata la catedra, fie cand de Ziua Nationala, obnubilat, ne-a „udrat“ ce-a avut domnia sa de „udrat“, Presedintele a surprins de fiecare data prin farmec, stil si naturalete: „axiologic“ la New York, cu musca pe caciula la Paris, euforic si ludic la Bucuresti. In proximitatea Hudsonului ori a Senei, pe maluri dambovitene ori aiurea, e limpede ca orice intruziune a monotoniei ori a plictisului este sortita pieirii. Si totusi, intr-un mod absolut ingrijorator, recenta luare de cuvant a domniei sale, in urma sedintei CSAT de saptamana trecuta, prin iesirea ei abrupta din descriptiv si rostogolirea in tragi-comic, e de natura sa puna serios pe ganduri, daca nu e cumva de-a dreptul alarmanta. Aflat in fata jurnalistilor si a camerelor de luat vederi pentru a anunta schimbarile operate la varf in serviciile secrete (unele, nu toate), cu hartia in fata, pe pupitrul prezidential, domnul Traian Basescu a incurcat, sucit, rasturnat, insurubat, excavat, stors, rascolit, nume, functii si CV-uri, recunoscandu-se in cele din urma, pentru intaiasi data, rapus si cerand cu ochi umezi si gurita mica ajutorul „suflerului“ Adriana Saftoiu. In gingasia de saptamana trecuta a domnului Basescu, intors sfios catre culisele unde se afla purtatorul sau de cuvant, era deopotriva ceva din gratia buzelor Andreei Marin, inventivitatea meteo de odinioara a Gianinei Corondan si tragismul antic al Antigonei.
Desigur, se poate invoca oboseala unei sedinte ce a parut interminabila, iar in acest sens absenta rigorii din exprimarea prezidentiala ar putea fi explicabila, ba chiar scuzabila. Numai ca, in spatele acestui episod carnavalesc alert, in care fiecare pare a-si schimba la repezeala costumele cu celalalt, spre a-l da de gol pe Bibicu’, se afla un adevar trist, care explica multe din ezitarile celui in care ne puneam atatea sperante in urma cu un an. O insemnata parte din „inlocuitori“ pare a reprezenta, chiar si pentru presedinte, nume aflate atunci pentru prima oara, nume ale unor candidati trimisi de undeva de la „centru“. Mai mult decat atat, felul in care, in aceeasi sedinta a CSAT din 7 decembrie a.c. s-a hotarat soarta arhivelor legate de activitatea defunctului Pact de la Varsovia si a CAER nu face decat sa mai scoata odata in evidenta balbaiala cronica de care sufera domnul Traian Basescu. Asadar, s-a decis desecretizarea acestor arhive si transferarea lor la Arhivele Statului, institutie care – vai! – prevede prin lege ca documentele aflate in jurisdictia ei pot fi consultate doar dupa 30 de ani de la crearea lor. Cu alte cuvinte, un document creat, sa zicem, in 1987, va putea fi consultat abia in 2017, an in care raporturile economice si de securitate vor fi pe deplin consolidate si integrate in Uniunea Europeana! Un exemplu pilduitor al acestui principiu al vaselor comunicante il avem in persoana generalului Vasile Ionel, fost consilier al lui Ion Iliescu, artizan al „firului rosu“ Cotroceni – Kremlin din anii ’94, dar si participant la reuniunea Pactului de la Varsovia, care a decis inarmarea cu rachete a tarilor comuniste. Cu ce se ocupa in prezent domnul Ionel? Ei bine, in loc sa se bucure de o frumoasa si linistita pensie, astazi, cand Romania face parte din NATO, domnia sa isi sacrifica senectutea si habitusurile in continuare pentru patrie, conducand firma privata de armament MFA Mizil, firma pe care o controla ca ministru-adjunct al Apararii pe vremea Pactului de la Varsovia! Sa recunoastem ca daca este ceva care sa caracterizeze plaiul mioritic, atunci cu siguranta ca este vorba de continuitate! Vorba poetului: „dar noi locului ne tinem, cum am fost asa ramanem“!
Revenind la planeta Cotroceni, oricat as vrea, mi-e greu sa despart ultimele balbaieli prezidentiale de refuzul condamnarii comunismului. In ciuda nonconformismului, a aparentei insurgente ce-l insoteste perpetuu, a volubilitatii si a spontaneitatii, domnul presedinte Traian Basescu are nevoie urgenta de un logoped care sa-i usureze exprimarea si sa-i confere o libertate jur-imprejur, urmata de o mult asteptata eficacitate. Asta in cazul in care o si doreste cu adevarat. Norocos cum il stim, iata, i s-a si ivit unul in preajma, in persoana istoricului Marius Oprea, desemnat ca reprezentant al premierului Tariceanu in Comitetul Coordonator si in Consiliul Operativ al Comunitatii Nationale de Informatii. Spre deosebire de alti tineri istorici, intepeniti in retorici de papusi stricate, precum Onisoru si Pintilie, Marius Oprea reprezinta unul din rarele cazuri de eficacitate in orizontul destul de melancolic al societatii romanesti. El reprezinta o sansa care trebuie sustinuta cu o presiune constanta exercitata de catre mass-media si de cei care au avut ocazia sa constate onestitea, curajul si cinstea istoricului brasovean. Nu bag mana in foc ca premierul Tariceanu a fost manat de cele mai bune intentii. E posibil sa avem de-a face cu o solutie de avarie prin care sa urmareasca numai o redivivus „sula“-n coastele unui alt presedinte si o lovitura de imagine menita sa atraga de partea sa simpatia „societatii civile“ (scuzati!, n-am gasit alta rima), simpatie ratacita de domnul Basescu pe parcursul a doar un an. Cand spun asta am in vedere faptul ca, simultan, premierul si-a desemnat drept consilier pe probleme politice pe domnul Paul Pacuraru. Or, numele, renumele si prestatiile liberale ale domnului Paul Pacuraru sunt de natura sa-mi provoace, vorba lui Toparceanu, „o tristete iremediabila“, conforma, de altfel, situatiei noastre. Adica albastra. Din (prea) multe puncte de vedere.
Autor: Razvan Ionescu
