Piata de aplicatii software destinate mediului de afaceri a inregistrat anul trecut o valoare de 45,07 milioane de dolari, in crestere cu 27,4% comparativ cu nivelul de 35,36 milioane dolari din 2004, a declarat Laurentiu Popescu, branch manager in cadrul companiei de cercetare IDC Romania.
“Desi in 2005 piata a continuat sa se consolideze, Romania ramane in urma pietelor central europene, precum Cehia sau Ungaria. Investitiile continue ale companiilor majore din acest domeniu vor contribui la dezvoltarea pietei, in special prin atentia sporita acordata solutiilor pentru companiile mici si medii, un motor de crestere important al pietei romanesti”, a afirmat Popescu, intr-un comunicat al companiei SAP.
Un studiu IDC referitor la piata EAS in 2005 arata ca producatorul german de software, SAP, este lider in ceea ce priveste furnizorii de aplicatii, cu o cota de piata in Romania de 28,3%.

Piata creste cu 20% pe an

“Studiul IDC preconizeaza ca piata EAS (Enterprise Aplications Software) va continua sa creasca pana in 2009 cu o rata anuala medie de 19,7%, influentata de aderarea Romaniei la UE, dezvoltarea economica generala, cresterea pietei IT, precum si de intrarile de investitii straine si proiectele de modernizare a infrastructurii publice”, au precizat reprezentantii SAP.
Vanzarile SAP din licente software si mentenanta au inregistrat in 2005, pentru al patrulea an consecutiv, o crestere semnificativa, de peste 50% comparativ cu anul precedent, se mai arata in analiza IDC. SAP Romania a luat fiinta in 2002 si desfasoara o activitate axata pe vanzari si marketing, dar si pe dezvoltarea versiunilor localizate ale aplicatiilor SAP. In Romania compania inregistra, in 2004, o cota de piata de 24.2%, conform IDC, iar in prezent are peste 170 de clienti, fiind liderul pietei de aplicatii software pentru afaceri din Romania. La nivel mondial, SAP conduce in ierarhia furnizorilor de aplicatii software pentru afaceri. In prezent, SAP are peste 34.600 de clienti in mai mult de 120 de tari. Procesele-cheie dintr-un numar variat de industrii sunt cuprinse in functionalitatile oferite de cele peste 25 de aplicatii adaptate pentru domenii de afaceri.

Citeste si:  Noile notebook-uri HP pentru afaceri amplifica performanta mobile

S&T, jucator activ pe piata europeana

Grupul de firme S&T AG (System Integration & Technology Distribution AG) a anuntat cifre record pentru venituri si EBIT, datorita orientarii catre furnizarea de servicii si solutii specifice industriilor.
In primul semestru al acestui an, companiile membre ale Grupului S&T au cumulat venituri de 205,8 milioane de euro, in crestere cu 45,7% fata de perioada similara a anului trecut. Comparativ, in ultimele sase luni ale anului trecut, veniturile aferente Q2 2006 au crescut cu 27,7% de la 82 milioane de euro, la 104,7 milioane euro. “Daca tinem cont ca in 2002 veniturile din segmentul Business Solutions au totalizat 17,2 milioane de euro pe parcursul intregului an, iar acelasi segment genereaza acum venituri de 45,4 milioane de euro in jumatate de an, devine evident ca strategia S&T de focalizare pe furnizarea de servicii si solutii software este cea corecta. Ne pozitionam foarte bine pe calea catre obiectivul nostru, acela de a deveni un jucator-cheie al pietei IT europene”, a afirmat Christian Rosner, CEO al S&T AG.
Recent inaugurat, centrul de nearshoring din Romania va permite ca S&T sa isi extinda portofoliul de solutii software. Proximitatea geografica a clientilor si posibilitatea de a lucra cu un partener european familiar ofera un avantaj competitiv semnificativ in comparatie cu offshoring-ul asiatic. „Achizitiile viitoare din zona Business Solutions si Managed Services vor fi posibile datorita rezervei financiare de 50 milioane EUR. Principalele obiective raman mentinerea ritmului de crestere in aceasta piata dinamica a Europei Centrale si de Est si consolidarea pozitiei de lider a S&T”, a spus Christian Rosner.

Citeste si:  O taxa retroactiva solicitata de COPYRO va scumpi echipamentele IT cu pana la 10%

In continuare, Romania sta rau la salarii

In Romania, salariile medii ale informaticienilor sunt cu 20-25% mai mici decat cele din Cehia, Ungaria sau Polonia si cu 40-45 de procente fata de Germania sau Marea Britanie. De asemenea, peste 5.000 de absolventi cu competente IT sunt disponibili in Romania. Salariul mediu de angajare al unui absolvent intr-o companie IT din Bucuresti se cifreaza la aproximativ 350 de euro. In urmatorii patru ani, remuneratia specialistilor autohtoni din IT va ajunge la 500 de euro, iar productivitatea pe angajat IT/an va spori de la 15.000 de euro in 2005 la 25.000 de euro in 2010.

Autor: Liviu Florea