“Deficitul in comertul exterior cu produse agroalimentare a ajuns, in primele 11 luni ale anului trecut, la 1,18 miliarde de euro, comparativ cu 1,01 miliarde consemnate in aceeasi perioada din 2004. La nivelul intregului comert exterior, soldul negativ a fost de peste 7 miliarde de euro.”
In primele 11 luni, comparativ cu aceeasi perioada a anului precedent, importurile s-au majorat cu peste 16,3%, iar exporturile cu 15,7%. In timp ce importurile au atins 1,8 miliarde euro, peste nivelul inregistrat in intreg anul 2004, exporturile abia au totalizat 616,8 milioane euro. Cele mai mari cresteri au fost inregistrate la importurile de carne de porc, aproximativ 270 milioane de euro, in crestere cu 69% fata de 2004. De asemenea, s-a importat carne de pasare in valoare de 100,3 milioane de euro, fata de 63,7 milioane de euro in 2004. S-au mai importat masiv tigarete si tutunuri brute in valoare de 217 milioane de euro, cu 16,6% mai mult comparativ cu anul precedent. Valori mari au fost consemnate si la importurile de zahar, circa 101,3 milioane de euro. Acestea sunt produse la care oferta interna nu acopera suficient necesarul de consum. De exemplu, in ultimii ani, Romania a ajuns sa produca doar 60% din necesarul de carne de pasare si doar 40% din necesarul de carne de porc. De asemenea, este dependenta in proportie de 90% de importurile de zahar.
Importurile de cartofi s-au dublat
O mare dependenta este data si de importurile de legume si fructe. In pietele agroalimentare romanesti, foarte putine produse sunt autohtone, restul provenind din alte tari. In primele 11 luni din 2005, Romania a adus, din alte state, legume proaspete in valoare de 25 milioane de euro, fata de 19,5 milioane de euro in 2004, si fructe de 23,4 milioane de euro, comparativ cu 8,5 milioane de euro in anul precedent. O crestere importanta a fost observata la cartofi, cantitatea importata fiind de 74,5 mii tone fata de 27,9 mii tone in 2004. De asemenea, au fost aduse 81,3 mii tone de mere, comparativ cu 38,3 mii tone in 2004. Majorari ale importurilor au fost inregistrate si la produse precum mate, 19 milioane de euro fata de 12,5 milioane de euro, si slanina, 18,3 milioane de euro fata de 11,1 milioane euro. In schimb, au crescut foarte mult exporturile de seminte de rapita, de la 7,7 milioane de euro la 23,1 milioane de euro.
In ultimii ani, Romania a ajuns sa produca doar 60% din necesarul de carne de pasare si doar 40% din necesarul de carne de porc.
De asemenea, este dependenta in proportie de 90% de importurile de zahar.
Au scazut exporturile de vin
In ceea ce priveste exporturile, produsele cele mai solicitate au fost semintele si uleiurile de floarea-soarelui, valoarea acestora fiind de 84,3 milioane de euro. Romania a mai avut succes cu porumbul, valoarea exportului ridicandu-se la 35,4 milioane de euro, cu orzul – 30,2 milioane de euro, graul si maslinul – 24,1 milioane de euro. Statele cele mai interesate de cerealele romanesti au fost Spania, Portugalia, Libia, Algeria, Italia etc. La export au mai mers bine si animalele vii, fiind comercializate bovine in valoare de 52,3 milioane de euro, ovine de 66,5 milioane de euro si cai, magari si catari de 5,7 milioane de euro. Italia, Polonia si Belgia sunt statele in care au fost exportate cele mai multe cabaline. In ceea ce priveste exportul de vin, acesta a inregistrat o scadere la 16,6 milioane de euro de la 18,6 milioane in 2004. Si exporturile de miere au scazut la jumatate, de la 16,4 milioane de euro la 8,9 milioane de euro.
Uniunea Europeana este principalul partener in comertul agricol al Romaniei, exporturile catre statele europene avand o pondere de 65%, iar importurile de 53%.
Autor: Claudia Botezatu