Potrivit Legii 67/2006 privind drepturile salariatilor in cazul transferului intreprinderii sau unitatii catre un alt patron, angajatii trebuie sa fie informati in scris, in termen de 30 de zile, cu privire la data si conditiile transferului, precum si legat de implicatiile acestuia asupra personalului. Mai mult, in cazul in care sunt preconizate masuri care afecteaza personalul, angajatii si cei care aplica aceste masuri trebuie sa ajunga la un acord cu 30 de zile inainte de a avea loc transferul. De asemenea, conform noului act normativ, cel care preia proprietatea este obligat sa respecte drepturile si obligatiile presupuse de contractele de munca ale angajatilor. Transferul proprietatii nu poate reprezenta, insa, motiv de concediere, iar daca acesta duce la modificarea substantiala a conditiilor de munca in detrimentul salariatului, noul patron este responsabil pentru incetarea contractului individual de munca. Mai mult decat atat, potrivit legii mentionate, noul patron nu are dreptul sa renegocieze cu angajatii contractul de munca decat dupa o perioada de un an de la efectuarea transferului de proprietate. Daca totusi o vor face si nu vor respecta drepturile salariatilor, patronii vor fi sanctionati contraventional, cu amenzi cuprinse intre 1.500 si 3.000 RON, constatarea si aplicarea sanctiunilor intrand in sarcina inspectorilor de munca. “Controalele efectuate de noi nu au vizat, deocamdata aceste aspecte. Dar, probabil ca, de acum inainte vom avea in vedere si cerintele impuse de Legea 67/2006”, ne-a declarat seful serviciului Control Relatii de Munca din cadrul Inspectiei Muncii, Andreea Tudoriu. De la aplicarea acestei legi este exceptat personalul navigant din marina comerciala, iar unele prevederi nu se aplica nici angajatlior din unitatile care intra in lichidare sau faliment. (A. Dancu)