Activitatea din industrie, constructii, comertul cu amanuntul si servicii va inregistra o crestere in perioada iulie-septembrie, comparativ cu cele trei luni anterioare, se arata intr-o statistica facuta de INS in urma aprecierilor managerilor societatilor comerciale din Romania.
Anticiparile pentru aceasta perioada indica o imbunatatire generala a situatiei economice precum si o crestere a numarului de comenzi si contracte incheiate. Numarul de salariati va ramane relativ constant in industrie si servicii si se va majora in domeniul constructiilor si comertului cu amanuntul, iar preturile vor creste la randul lor in perioada mentionata.
Cu 16% mai multe contracte in industrie
Productia industriala va inregistra o tendinta de crestere in perioada iulie-septembrie se arata in statistica INS. Astfel volumul productiei din industria prelucratoare este anticipat a creste, soldul conjuctural fiind de +19%, iar stocul de contracte si comenzi se va majora, de asemenea anticiparile indicand un sold conjunctural de +16%. Soldul conjunctural exprima diferenta procentuala intre alternativele extreme – % crestere, % scadere care exprima tendinta de evolutie a indicatorilor fata de perioada de referinta.
Trendul prognozat pentru exportul de produse finite va fi tot pozitiv – sold conjunctural de +8%, iar pe total industrie prelucratoare numarul de salariati va avea o tendinta de stabilitate (scaderea, de la intreprinderile cu 500 salariati si peste, va fi compensata de cresterea de la intreprinderile cuprinse intre 250 si 499 salariati). Preturile produselor industriale isi vor pastra si in perioada urmatoare tendinta ascedenta (+17% sold conjunctural), arata anticiparile industriasilor.
Tendinta de crestere si in constructii
Conform estimarilor din luna iulie 2006, in activitatea de constructii se va mentine si in urmatoarele trei luni o tendinta de crestere a volumului productiei cu sold conjunctural de +43%, care va fi corelata cu cea a stocului de contracte si comenzi care se va majora, soldul conjunctural fiind de +23%. Referitor la numarul de salariati, constructorii au preconizat de asemenea o tendinta ascendenta, atat pe ansamblul sectorului – sold conjunctural de +28%, cat si pe grupe de marime a intreprinderilor. Preturile lucrarilor de constructii vor creste (sold conjunctural +39%), dar cu o intensitate redusa fata de prognoza din luna anterioara (sold conjunctural +49%).
Anticipari pozitive pentru evolutia comertului cu amanuntul
Managerii societatilor comerciale estimeaza pentru urmatoarele trei luni mentinerea tendintei de crestere a vanzarilor de marfuri, pe total activitate (sold conjunctural +32%). Conform acestor previziuni, situatia economica va fi mai buna apreciaza 42% dintre manageri, in timp ce alti 8% dintre repondenti au estimat o scadere. Volumul comenzilor de marfuri adresate furnizorilor va inregistra un sold conjunctural pozitiv (+29%) in perioada de timp mentionata. Preferintele comerciantilor continua sa fie orientate in principal catre produsele de pe piata interna – sold conjunctural +27%.
Nivelul stocurilor de marfuri se va mentine aproximativ egal cu nivelul necesar desfasurarii activitatii de comert cu amanuntul apreciaza 94% dintre manageri.
Angajatorii prognozeaza pentru urmatoarele 3 luni o tendinta de usoara crestere a numarului de salariati din sectorul de comert cu amanuntul – 6% sold conjunctural in timp ce preturile de vanzare cu amanuntul isi vor mentine tendinta de crestere in urmatoarele trei luni – sold conjunctural +43%, dar intr-un ritm mai putin accelerat decat pana acum apreciaza 68% dintre repondenti.
Optimism si in randul managerilor din servicii
Situatia economica din sectorul de servicii, in ultimele trei luni, a fost considerata buna, atat pe total activitate – sold conjunctural +20%, cat si pe grupe de marime a intreprinderilor.
In ceea ce priveste lunile luate in calcul pe primul loc in aprecierea cresterii cifrei de afaceri sunt managerii societatilor mijlocii, soldul conjunctural inregistrat fiind de +48%, urmate de directorii de intreprinderi mari la care soldul conjunctural a fost de +23%.
Conform estimarilor din luna iulie 2006, cererea de servicii va continua trendul ascendent si in urmatoarele trei luni – sold conjunctural +40%, tendinta fiind semnalata atat de intreprinderile mari (sold conjunctural +58%) cat si de intreprinderile mijlocii (sold conjunctural +21%).
Aproape 90% dintre cei intervievati din acest domeniu au prognozat pentru urmatoarele trei luni o tendinta de stabilitate a numarului de salariati iar, in ceea ce priveste costurile prestatiilor in servicii un mare numar de manageri considera ca acestea vor avea o evolutie ascendenta – sold conjunctural +29%.
Rezultatele au fost obtinute prin intermediul anchetelor de conjunctura ale INS, in urma estimarilor facute de managerii intreprinderilor referitor la tendintele de evolutie ale activitatii economice. Acestea s-au efectuat pe baza unor esantioane reprezentative in domeniul industriei prelucratoare, constructiilor, comertului cu amanuntul si serviciilor.
Anchetele de conjunctura au fost realizate de catre INS in cofinantare, cu contributia agentiei DGECFIN a Comisiei Europene.
Autor: Florin Cojocaru