Dupa un exploziv an 2005 si in pofida previziunilor cel putin rezervate facute de specialisti ai pietelor de profil, vanzarile de autoturisme noi pe piata romaneasca au crescutcu aproape 20% in prima luna a acestui an fata de perioada similara a anului trecut, pana la 14.973 unitati.
Potrivit datelor Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Automobile, Dacia detine o cota de piata de 41,7% (in scadere fata de nivelul de 49,7% consemnat in prima luna a anului trecut), vanzarile plasandu-se la acelasi nivel (6.247 de unitati in ianuarie 2006 fata de 6.214 unitati in ianuarie 2005).
Cota de piata a marcii Daewoo s-a diminuat de la 10,6% la 6,8% in prima luna a acestui an. In intervalul analizat, vanzarile constructorului de la Craiova au scazut cu peste 30%, la 1.013 unitati, rezultate care l-au plasat pe cea de-a patra pozitie in clasamentul marcilor (fata de locul al doilea ocupat anul trecut).
Pe segmentul marcilor de import, pe primele pozitii raman Skoda, cu 1.358 de unitati vandute si o crestere de 54%, Renault -1.121 de unitati (+34,7%), Volkswagen (932 de unitati si o crestere de 20,9%), Peugeot (749 de unitati vandute, +24,8%) si Opel, care urca o treapta, cu vanzari de 621 de unitati, avand cea mai mare crestere (+191,5%).
In ceea ce priveste distributia pe modele, primul loc in clasamentul vanzarilor este detinut in continuare de Renault Clio (636 de unitati, +51,8%). Pozitia secunda este ocupata de Skoda Octavia Tour, aflata pe locul al treisprezecelea in ianuarie 2005, cu vanzari de 608 unitati (+479%).
Cresteri si la exporturi
Renault Megane urca o pozitie, pana pe treapta a treia, cu o cerere care a ajuns la 400 de unitati (+18%), devansand modelul plasat anul trecut pe locul al doilea – Skoda Octavia (394 de unitati +8,2%).
Cu 372 de masini vandute si o crestere de 101%, Peugeot 206 castiga trei pozitii pana pe locul cinci.
Clientii s-au orientat mai mult catre masinile echipate cu motoare diesel. Daca, in ianuarie 2005, ponderea autoturismelor cu propulsoare pe benzina era de 25%, in prima luna a acestui an aproape jumatate dintre masinile noi au fost dotate cu motoare diesel. In cazul autoturismelor de import, ponderea autoturismelor cu motoare diesel s-a redus usor, de la aproape 60% la 54,2%.
Cererea de autovehicule comerciale a crescut cu 4% in acest an, la 2.274 de unitati, in vreme ce vanzarile de autobuze s-au majorat cu aproape 25%, la 96 de unitati.
Prevazuta scadere, contrazisa
La sfarsitul anului trecut, APIA considera ca dupa un 2005 cu recorduri istorice, urmeaza un 2006 cu previziuni rezervate. Astfel, specialistii considerau ca factorii care au alimentat cresterea exceptionala a pietei in 2005 isi vor pierde din efect in 2006. “In plus, este de asteptat sa isi produca efectul si un fenomen de saturatie, indeosebi in ceea ce priveste creditarea. Drept consecinta, ne asteptam la o crestere moderata a pietei, de aproximativ 5-10%. Prin contrast, productia nationala si exportul vor continua sa creasca accentuat, desi ele vor fi dominate autoritar de un singur model de autoturism, Dacia Logan”, se arata in studiul APIA.
Autor: Valentin Bolocan