Comisia Europeana a evaluat pozitiv planul de redresare si rezilienta modificat al Romaniei, care include un capitol privind REPowerEU. Finantarea oferita se ridica in prezent la 28,5 miliarde EUR (14,9 miliarde EUR sub forma de imprumuturi si 13,6 miliarde EUR sub forma de granturi), planul cuprinzand 66 de reforme si 111 investitii.

Capitolul privind REPowerEU prezentat de Romania consta in doua reforme noi si sapte investitii menite sa indeplineasca obiectivele planului REPowerEU de a face Europa independenta de combustibilii fosili provenind din Rusia cu mult inainte de 2030. Aceste masuri urmaresc accelerarea producerii de energie verde, promovarea eficientei energetice a cladirilor, precum si recalificarea si perfectionarea fortei de munca in domeniul producerii de energie verde.

Romania a modificat 56 de masuri

Modificarile aduse planului initial al Romaniei au fost determinate de necesitatea de a lua in considerare:

– circumstante obiective care au impiedicat indeplinirea anumitor masuri, astfel cum erau planificate initial, inclusiv ca urmare a inflatiei ridicate inregistrate in 2022 si 2023 si a perturbarilor lantului de aprovizionare cauzate de razboiul de agresiune al Rusiei impotriva Ucrainei, precum si

Citeste si:  Cat costa sa imparti patul de spital cu propriul copil

– revizuirea in sens descendent a alocarii maxime sub forma de granturi din MRR destinata tarii, de la 14,2 miliarde EUR la 12,1 miliarde EUR. Aceasta revizuire este rezultatul actualizarii din iunie 2022 a cheii de alocare a granturilor din cadrul MRR si reflecta rezultatul economic al Romaniei in 2020 si 2021, comparativ mai bun decat se prevazuse initial.

Romania a solicitat transferul cotei sale din rezerva de ajustare la Brexit catre plan, in conformitate cu Regulamentul REPowerEU. Aceste fonduri, care se adauga la alocarea pentru Romania sub forma de granturi din MRR si REPowerEU (12,1 miliarde EUR si, respectiv, 1,4 miliarde EUR), precum si la imprumuturile acordate in cadrul MRR (14,9 miliarde EUR), aduc valoarea finantarii in cadrul planului modificat la 28,5 miliarde EUR.

Un impuls suplimentar pentru tranzitia verde a Romaniei  

Planul modificat al Romaniei pune un accent puternic pe tranzitia verde, alocand 44,1 % (in crestere fata de 41 % in planul initial) din fondurile disponibile pentru masuri care sprijina obiectivele climatice.

Citeste si:  Legea societatilor comerciale, rediscutata

Noile masuri incluse in capitolul privind REPowerEU consolideaza in mod semnificativ eforturile Romaniei in ceea ce priveste tranzitia verde. Capitolul privind REPowerEU include doua noi reforme. Una dintre reforme introduce un cadru juridic pentru utilizarea terenurilor neproductive sau degradate aflate in proprietatea statului pentru producerea de energie verde. Cealalta reforma instituie ghisee unice care sa le furnizeze prosumatorilor servicii de consiliere pentru renovarile vizand eficienta energetica si pentru producerea de energie din surse regenerabile. Cele sapte investitii din capitolul privind REPowerEU au ca scop accelerarea utilizarii surselor regenerabile de energie si a ritmului renovarilor vizand eficienta energetica, precum si recalificarea fortei de munca in vederea dobandirii de competente verzi.

MM