Dupa schimbarea sistemului de acordare a indemnizatiei pentru cresterea si ingrijirea copilului, Ministerul Muncii (MMSSF), intentioneaza sa desfiinteze si cartile de munca pe suport de hartie. Ele vor fi inlocuite cu un registru de evidenta a salariatilor in format electronic. In opinia oficialilor MMSSF, noua formula va duce la simplificarea procedurilor de evidenta a salariatilor, va elimina birocratia si coruptia si va scoate relatiile de munca din zona gri.
Potrivit proiectului de hotarare, angajatorul are obligatia sa intocmeasca un registru general de evidenta a salariatilor, in ordinea angajarii acestora. El va fi dublat de intocmirea unui dosar personal pentru fiecare salariat in parte. La solicitarea salariatului, angajatorul trebuie sa-i elibereze acestuia copii dupa dosarul propriu sau un document care sa ateste activitatea desfasurata de angajat, precum si vechimea in munca, meserie sau specialitate. Registrul de evidenta a salariatilor se va transmite Inspectoratului teritorial de munca online (sub semnatura electronica) sau va fi depus pe suport electronic, insotit de o adresa de inaintare, semnata de angajator.
In cazul incetarii activitatii angajatorului, in termen de 15 zile, registrul de evidenta in format electronic trebuie sa fie transmis inspectoratului teritorial de munca la care a fost intregistrat, completat cu toate inregistrarile la zi.
Refuzul de a intocmi registrul, netransmiterea acestuia, precum si a dosarelor personale ale salariatilor catre la inspectoratul teritorial de munca constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 2.000 la 5.000 lei.
Proiectul mai prevede ca programul informatic elaborat de inspectia muncii sa fie distribuit gratuit angajatorilor, care au obligatia intocmirii registrului.
Casele de pensii vor incepe campania de colectare a carnetelor de munca
Vechile carti de munca vor ajunge in curand in posesia caselor de pensii si asigurari sociale. Conform unei hotarari de guvern aprobate la sfarsitul anului trecut, HG 1768/2005, acest lucru este programat sa inceapa din acest an. Casele de pensii vor incepe preluarea carnetelor de munca eliberate inainte de 1 aprilie 2001. “In acest fel, pregatim terenul pentru viitorii pensionari”, a declarat Angelica Mihail, director in cadrul Casei Nationale de Pensii si Asigurari Sociale (CNPAS).
Noua reglementare permite evitarea situatiilor in care vechimea in munca, deci stagiul de cotizare nu mai putea fi reconstituit, dar va si ajuta autoritatile sa faca o estimare exacta a proiectului pensiei publice pe baza punctajului in formare al salariatilor.
“Pentru aceasta activitate, casele de pensii vor face angajari dupa tipicul celor facute in momentul recalcularii pensiilor”, a adaugat Mihail.
Autor: Daniela Serb